Despre fotografia „In vitro”

Fotografia „in vitro” este soluţia perfectă pentru fotografii infertili. Ea a apărut ca rezolvare fotografică a situaţiilor în care cele două părţi implicate – fotograful şi subiectul fotografiat, reuşesc să obţină doar un contact intim insuficient. Sau nu reuşesc să-l obţină deloc. Până recent, fotografia de presă reprezenta o ciocnire dură între fotograf şi subiect, o confruntare fizică şi morală epuizantă, asemănătoare cu actul reproducerii umane. Sexul îl pastram pentru dormitor, însă cu copiii ne mândream în faţa altora. Acum, parcă se tinde tot mai tare spre contactul superficial, exhibiţionist – asemenea pornografiei. Sexul mimat înlocuieşte încet-încet sexul real. Soluţia reproducerii apare in vitro – fotografiile sunt născute acasă, în faţa calculatorului sau în redacţie, cu ajutorul Photoshop-ului. Nu dupa propria asemănare, ci din amintiri şi după asemănarea fotografiilor premiate la World Press Photo.

Astăzi am dat peste acest articol. De 2-3 ani încoace sunt foarte revoltat pe World Press Photo pentru că promovează imaginile care depăşesc cu mult limita post-procesării admise de normele jurnalistice. De când e lumea, singurele editări pe care fotograful de presă avea voie să le aplice fotografiilor trimise spre publicare erau decuparea (crop-ul), optimizarea primară a contrastului şi/sau a culorilor şi eventual conversie din color în alb-negru. Dacă fotografiile prelucrate exagerat sunt frumoase sau nu, o fi o problemă de gusturi. Însă problema mea cu astfel de poze premiate la o competiţie de referinţă pentru fotografia de presă (ai cărei organizatori se laudă că au ca scop impunerea unor standarde înalte în breaslă) e că sunt PERICULOASE. Consider că au puterea de a determina consumatorii de media să îşi piardă încrederea în fotografia de presă. Lipsită de credibilitate, aceasta îşi pierde sensul complet. Prin alte cuvinte, când văd o fotografie care arată ca o grafică 3D, cînd văd o paletă tonală exagerată atât de tare încât depăşeşte puterea de rezolvare a ochiului uman sau, dimpotrivă, colţurile fotografiei sau anumite zone din aceasta sunt înnegrite până la ascunderea anumitor elemente din cadru (probabil pentru evidenţierea subiectului), atunci mă aştept să fie alterat şi conţinutul. Am deja dreptul să mă tem că anumite elemente au fost şterse sau adăugate pentru a produce o imagine perfectă. Probabil fotografii uită că există mijloace pur fotografice de a evidenţia subiectul (acestea se rezumă, simplu, la încadrare) şi că o fotografie nu trebuie să şocheze sau să impresioneze atât vizual cât prin conţinutul ei. O imagine banală ajunge în faţă prin impactul vizual obţinut după post-procesare. Elementele deranjante pot fi eliminate sau bine mascate. Astfel, fotografia este creată acasă, nu la faţa locului. Deciziile fotografice care ar trebui luate înainte de apăsarea declanşatorului, sunt luate acasă, în tihnă. Instantaneul surprins în teren nu serveşte decât ca materie primă pentru „meşterirea” unei fotografii demnă de premiu la WPP.

Fotografia descalificată anul acesta este cel mai penibil exemplu de fotografie premiată datorită post-procesării. Aici puteţi vedea procesul de creaţie pas cu pas.

1. Fotografia originală.

2. Un detaliu în care se poate observa pantoful discordiei.

3. Fotografia premiată.

Juriul a ales să o premieze cu locul 3 la categoria Sports Feature, dar după analiza amănunţită a pozei originale, neatinse de Photoshop, au descalificat-o. Au găsit…de fapt n-au găsit un pantof. El era în poza neprelucrată, dar nu mai era în cea premiată. Moment în care a pornit alarma, toată lumea era alertată. Pantoful trebuia găsit. Sau hoţul trebuia pedepsit. Ei bine, l-au pedepsit. Acum Stepan Rudik, autorul, e pus la zid de către colegii de breaslă. Ce-ar fi să lăsăm copilăriile şi să tragem puţin WPP de mânecă? De ce au premiat în primu rând o fotografie care, pe lângă a nu spune mai nimic, e un crop de (probabil) 10% din suprafaţa unei fotografii banale. Calitea tehnică pe care o mai are crop-ul e mult sub calitatea fotografiei de la începutul secolului XX. Probabil arată impresionant vizual. E prelucrată în stilul altor fotografii premiate în ultimii ani. E făcută să aibă impact vizual, însă e total lipsită de conţinut. Demaschează nehotărârea fotografului. Şi nepriceperea acestuia. E o semi-fotografie. O bucăţică a unei fotografii nereuşite. Şi totuşi a luat premiu. Asta e partea alarmantă, nu constatarea lipsei pantofului.

Sincere felicitări pentru fotografii care au înscris fotografii reale şi sincere. Felicitări juriului pentru decizia de a premia şi fotografii reale, din când în când.

Autorul fotografiilor: Stepan Rudek

Sursa: http://www.robgalbraith.com/bins/content_page.asp?cid=7-10049-10543